ALTFEL despre MARȘUL „FĂRĂ FRICĂ” 2017

Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

(Ioan, cap. 8)

Iată că s-a desfășurat și în acest an „marșul diversității”. Presa a reflectat și împins la maxim acest subiect, știrile despre acest eveniment fiind în top. Totuși, în rîndurile care urmează nu ne propunem să analizăm argumentele activiștilor „fără frică” înconjurați de forțe speciale în cagule și cu căști pe cap, nici poziția naturală a contra-manifestanților de diferite orientări cultural-religioase. S-a scris mult și suficient de consistent la această temă, așa încît cei care-și doresc sincer să dezghioace ideologia lgbt împinsă cu forță de cîteva decenii de elita globală – se pot lămuri cu puțin efort accesînd site-urile și lucrările științifice solide (începînd cu, de exemplu, homosexualitate.ro sau cartea „Fața nevăzută a homosexualității”).

Ne propunem însă să atingem un alt aspect despre care nu s-a prea vorbit nici în acest an, nici în cei trecuți. Un aspect pe care îl considerăm esențial în înțelegerea mișcărilor pe arena publică în ceea ce privește marșul grupării respective.

Înțelegerea situației reale pornește de la întrebarea retorică, dar fundamentală:

Are poliția și forțele speciale resurse suficiente pentru a asigura desfășurarea cu succes a marșurilor homosexualilor pe orice traseu pe care aceștia și-l doresc, inclusiv prin Piața Marii Adunări Naționale?

Răspunsul firesc la această întrebare este „da, fără îndoială”. Mai mult decît atît, întrebarea „constituie grupurile de creștini și alți contra-manifestanți o piedică reală pentru asigurarea de către poliție a desfășurării cu succes a marșului?” are, la fel, un răspuns elementar: „nu, nici pe departe nu constituie o piedică reală”.

Să mergem mai departe. Dat fiind faptul că traseul pe care intenționau să-l parcurgă în acest an activiștii lgbt a fost anunțat oficial, la fel și intenția creștinilor de a protesta și împiedica acest marș nu a fost una secretă, apare următoarea întrebare retorică care decurge logic din cele de mai sus: cum au reușit creștinii protestatari să ajungă pînă la str. V. Alecsandri intersecție cu str. București și să „blocheze” înaintarea marșului „fără frică” ? Răspunsul logic și factologic la această întrebare este următorul: au reușit acest lucru pentru că nu au fost împiedicați să o facă.

Chiar dacă concluziile acestor întrebări și răspunsuri ar fi clare deja pentru unii dintre cititori, vom trasa totuși cîteva concluzii pentru a fi înțeleși corect:

• După cum se cunoaște de către mulți dintre cei care (mai) analizează starea lucrurilor, de ceva timp Moldova nu este altceva decît un stat capturat; ceea ce înseamnă că toate instituțiile, în special cele de forță, sînt controlate și se supun unei singure grupări decidente – cea a lui Plahotniuc. Fapt ce mai înseamnă că toate acțiunile și inacțiunile, pozițiile, strategiile, controalele, deciziile etc. în cazurile mai importante (nu în cele minore care nu prezintă vreo relevanță pentru gruparea conducătoare) sînt controlate și modelate de gruparea respectivă, inclusiv asigurarea securității „marșului fără frică”.
• Exponentul rezistenței anti-homosexuale în Moldova ne este prezentat ca fiind în persoana actualului președinte Dodon. În ultimii ani și în special în acest an, acesta s-a exprimat dur, la ecranele TV, împotriva marșului respectiv și mișcării lgbt în general. Imaginea lui Don Quijote pe calul alb al valorilor tradiționale ale „majorității ortodoxe” este perceput clar în persoana lui Dodon de o bună parte din societatea conservatoare. La fel, pentru cei interesați și atenți la mișcările de pe arena politică, nu este un secret faptul că acest președinte „al tuturor” și-a reconfirmat recent afinitatea ontologică cu gruparea de la guvernare (cazul cu sistemul uninominal care a ajuns să fie mixt, prin strădaniile partidului socialist).
• Mitropolia lui Vladimir Cantarean a lipsit în acest an de pe scena publică a polemicilor în jurul marșului „fără frică”. Ca la un semnal, toți exponenții acestei structuri (inclusiv cei mai sonori ca ep. Marchel Mihăiescu) s-au făcut nevăzuți, nereacționînd în vreun fel la intențiile activiștilor homosexuali și la aștepările turmei de creștini care tot își mai îndreptau cu nădejde privirile către vlădicii tăcuți. Astfel, singurii doi poli aparent antagoniști în bătălia de pe scena lgbt au fost clar definiți în ochii electoratului (firește, cu ajutorul inestimabil al „cîinilor turbați”):

pe de o parte, guvernarea (Plahotniuc) care a asigurat cu succes securitatea marșului pe segmentul respectiv, pe de alta, președintele Dodon (ca simbol al părții conservatoare și tradiționale a statului) și creștinii protestatari în frunte cu preotul Anatol Cibric, sub aspect de luptă activă „pe teren” care s-a soldat aparent cu împiedicarea curajoasă a paradei sodomite. Și lupul sătul, și oaia întreagă. În ce sens?

• Activiștii homosexuali au declarat oficial că sînt mulțumiți de cum s-a desfășurat marșul lor în acest an, în special de cît de profesionist au fost protejați de poliția statului. Toți diplomații și oaspeții străini participanți la eveniment au mărșăluit în liniște, cu flori și rînjet, fiind protejați cu succes de „atacurile extremiștilor” – deci o acțiune bifată de guvernare în fața „partenerilor externi” și în fața segmentului liberal de electorat.
• Creștinii au rămas mulțumiți că „au reușit” cu propriile forțe (iluzie care, de fapt, nu corespunde realității, după cum s-a menționat mai sus) să oprească presupusa năvală a sodomiților pe străzile capitalei, electoratul conservator jubilînd că și în acest an homosexualii (cică) ar fi rămas cu buza umflată. Bineînțeles, această „victorie” s-ar datora în mod special președintelui „anti-sistem” Dodon care a s-a expus public categoric, încurajînd astfel lumea să protesteze împotriva valorilor străine societății noastre.

Pentru a puncta și mai limpede cele expuse mai sus, este util și următorul exercițiu de logică:

dacă poliția ar fi acționat neregizat, întărind la modul serios întregul perimetru al traseului marșului „fără frică” și dacă creștinii s-ar fi adunat spontan fără a fi organizați de liderii cu experiență în proteste de acest gen și ar fi mers hotărît să blocheze marșul respectiv – poliția ar fi reacționat în forță pentru a dispersa și chiar aresta contra-manifestanții? Da, poliția ar fi procedat anume în acest fel, așa cum o face de mulți ani în toate țările „dezvoltate” în care guvernarea împinge pe față agenda homosexuală, fără să mai fie nevoie să recurgă la regizări și scenete ca în cazul Moldovei („democrație în tranziție”). A se vedea, spre exemplu, dispersarea violentă din 2013 din Paris a marșului suporterilor familiei tradiționale (acțiunea „La manif pour tous”).

Această reacție violentă a poliției ar fi fost însă neprofitabilă atît pentru guvernare, cît și pentru președintele „conservator”, din simplul motiv că această persecuție violentă a creștinilor revoltați ar fi lovit direct în imaginea guvernării în fața majorității electoratului (care rămîne a fi unul destul de conservator în valori), iar pe Dodon l-ar fi pus în situația de criză în care ar fi trebuit să condamne categoric și prin fapte concrete (inițiative, campanii) acțiunile violente ale poliției lui Plahotniuc, lucru pe care Dodon nu l-ar fi făcut nici dacă ar fi vrut, întrucît nu i s-ar fi dat undă verde din partea „coordonatorului coaliției de guvernare” care și-ar fi putut permite o asemenea răsturnare de echilibru politic al tandemului Dodon-Plahotniuc în ochii electoratului amăgit.

Punctăm încă o dată: dacă pentru interesele guvernării ar fi fost fezabil ca activiștii lgbt să facă paradă chiar în centrul capitalei, aceasta s-ar fi întîmplat demult, încă acum cîțiva ani. Faptul că acest lucru nu s-a întîmplat nu se datorează însă contra-manifestațiilor creștinilor (care, tehnic vorbind, au reprezentant în sine proteste de scară mică, nesusținute și sabotate intenționat de „Mitropolia Moldovei”).

Aici se cuvine să notăm o precizare: faptul protestului public al creștinilor simpli care sînt indignați de intențiile grupării lgbt este unul firesc și chiar pozitiv. Criminală și simptomatică este însă regizarea (mimarea) rezistenței ortodoxe de forțe aflate în cîrdășie cu guvernarea antihristică, forțe care folosesc naivitatea și indignarea naturală a creștinilor (care, din păcate, nu reușesc să discearnă realitatea de aparență) pentru a juca rolul de apărători ai valorilor tradiționale, distrăgînd atenția de la tăcerea simptomatică a mitropoliei aflate de bunăvoie sub tocul lui Plahotniuc.

În altă ordine de idei, realitatea cuprinde următoarele fapte:

• agenda homosexuală – persecutarea în instanță cu amenzi astronomice a persoanelor care îndrăznesc să se exprime public împotriva propagandei respective, îndoctrinarea homosexuală a copiilor prin școli și diferite campanii și caravane „de informare” finanțate de „societatea civilă” a lui Soros, schimbarea și îmbibarea legislației cu prevederi „anti-discriminatorii”, inclusiv în vederea pregătirii bazei pentru „căsătoriile” homosexuale și adopțiile de copii de către homosexuali etc.) se implementează din plin de către regimul actual care s-a înjugat întru totul șefilor de peste hotare (FMI, BM, UE, UNFPA, NED etc.).
• În același timp, mașinăria media a guvernării promovează practic zilnic ideologia homosexuală prin numeroase emisiuni, talk-show-uri, interviuri, sondaje, campanii care împing sub diferite aspecte ideologia respectivă în mințile electoratului.
• Astfel, sub aspectul susținerii reale a ideologiei homosexuale, guvernarea raportează finanțatorilor evoluții practice în acest sens, anume acest aspect contînd pentru „partenerii externi”, și mai puțin parcurgerea în marș a 5 sau a 10 cartiere o dată pe an de către două-trei sute de activiști „fără frică”, care se iau în serios și cred că fac o faptă eroică dacă își expun în public preferințele sexuale anti-reproductive.

În final, vă propunem rubrica „Știați că…” pentru a înțelege ce forțe au participat la recentul marș „fără frică” și cine se pregătește să (re)vină la guvernare, în locul actualilor proprietari:

Știați că…

• La marșul homosexualilor a participat și Dan Perciun, liderul organizației de tineret a partidului Maiei Sandu – partid care se pretinde „de alternativă” actualei guvernări?
• La marșul homosexualilor a participat și Grigore Petrenco, exponent al stîngii politice, apropiat al lui M. Tcaciuc și susținător activ al recentelor proteste anti-guvernare?
• La marșul homosexualilor a participat și Cristina Guțu, directoarea postului „de alternativă” TV7? Bineînțeles, alături de Natalia Morari, „jurnalista de opoziție” și una din organizatoarele operațiunii „7 aprilie”.
• La marșul homosexualilor a participat și Dumitru Alaiba, susținător și participant activ al recentelor proteste anti-guvernare, candidat la funcția de ministru al tineretului în guvernul propus de Sturza cînd acesta a candidat ca prim-ministru?
• La marșul homosexualilor au participat reprezentanții ONU în Moldova?
• La marșul homosexualilor a participat și Arcadie Barbăroșie, înfocat apărător și promotor al „legii anti-discriminare” și organizator al recentelor proteste anti-guvernare?

În ciuda tuturor faptelor înșirate mai sus și realității apocaliptice în care se află Moldova alături de întreaga planetă, socotim de cuviință să ne încheiem modesta analiza cu Vestea cea Bună: Hristos a Înviat!